În urma traumatismelor sau a intervențiilor la nivelul pielii apar secțiuni sau rupturi ale fibrelor care intră în constituția acesteia, rezultând o discontinuitate în structură, manifestată prin urmele rămase sub forma cicatricilor.
După orice agresiune, pielea încearcă să se repare prin procesul de cicatrizare, încercând să formeze țesut nou, care să repare distrucția pielii. Până la formarea țesutului nou vor trece însă 6-9 luni, timp în care cicatricea trece prin faze diverse de remaniere.
Calitatea noului țesut format, respectiv a cicatricei, depinde de mai mulți factori: tipul traumatismului, zona anatomică afectată sau factori genetici de cicatrizare.
La început cicatricea este roșie, cu un aspect neuniform (cicatricea tânără), urmând ca după 6-9 luni de zile să se albeasca și să aibă un aspect uniform (cicatricea matură).
În perioada în care cicatricea este tânără putem dirija cicatrizarea corectă prin plasturi siliconici, unguente, creme, masaje. Dincolo de această perioadă, cicatricea se oprește din evoluție și se impun intervențiile chirurgicale sau laser pentru cicatrici pentru remodelarea sau îndepărtarea unui țesut cicatricial vicios, format în urma cicatrizării patologice.
Cicatrizarea defectuoasă presupune formarea următoarelor tipuri de cicatrici:
În funcție de caracteristicile țesutului aberant, se pot aplica mai multe tipuri de tratamente pentru cicatrici: