Gold Laser Peel

Terapii faciale

Gold Laser Peel este considerat tratamentul cel mai complet și complex care produce restructurarea și regenerarea pielii în toate straturile ei, având la bază laserul - cel mai puternic și natural vehicul care reintinerește pielea, redându-i în același timp sănătatea de care are nevoie. Este adevăratul tratament anti-aging, care acționează direct la nivelul celulelor dermului, unde are loc procesul de regenerare celulară.

Portretul unei fete zâmbitoare, încântată de reușita intervenției Gold Laser Peel

Apariția ridurilor și a liniilor fine, uscăciunea pielii sau prezența petelor pigmentare înseamnă degradare a pielii, care apare atât ca proces natural de îmbătrânire, cât și ca efect al factorilor externi.

Factorul genetic, informația moștenită și imprimată în ADN-ul nostru, metabolismul sau schimbările hormonale influențează momentul în care primele semne de îmbătrânire își fac apariția și reprezintă “îmbătrânirea intrinsecă”.

Există însă și “îmbătrânirea extrinsecă”, cea care ține de expuneri excesive la soare și UV, fumatul, alimentația nesănătoasă, săracă în nutrienți, folosirea nepotrivită a cremelor, etc, sunt factori care accentuează puternic îmbătrânirea pielii.

Gold Laser Peel este tratamentul care are capacitatea de a reda pielii calitățile și strălucirea, făcând-o nu doar frumoasă, ci și sănătoasă.

Gold Laser Peel constă în combinarea mai multor lasere, cel mai important fiind ProFractional XC - cea mai eficientă intervenție laser, care este aplicată fie singular, fie în combinație cu alte lasere, în funcție de afecțiunea pe care pacienta o dorește a fi îmbunătățită.

Efectul acestor combinații de lasere este echivalent cu laserul CO2, însă recuperarea după intervenție este mult mai ușoară, datorită Laserului Erbium folosit, care este mult mai blând și mult mai eficient decât laser CO2.

Piele perfecta cu Gold Laser Peel

Spre exemplificare, mai jos sunt combinațiile cele mai eficiente și cerute de pacienți:

MicroLaserPeel + ProFractional: se aplică inițial un peeling superficial pentru a exfolia fața, etapă importantă în procesul de curățare a feței. Se îndepărtează astfel neregularitățile prezente la nivelul întregii suprafețe a pielii, fiind un proces mult mai eficient decât dermabraziunea. După această etapă, urmează laserul fracționat ProFractional, pentru a stimula remodelarea colagenului necesar în procesul de regenerare al pielii, prezent în timpul ablației fracționale profunde produsă de această ultimă intervenție. Pielea feței va deveni mai moale, mai catifelată și mai luminoasă, cu schimbări semnificative și imediate ale texturii și tonicității pielii.

Ce afecțiuni tratează această combinație de lasere?

  • Piele ridată
  • Pete de soare sau de vârstă
  • Cicatrici după acnee
  • Vergeturi
  • Cicatrici postoperatorii
  • Pori dilatați
  • Tonusul și textura pielii
  • Hiperkeratoza
  • Prevenirea și tratamentul îmbătrânirii

Femeie de vârstă mijlocie își admiră fața perfectă în oglindă

BBL + ProFractional: intervenția începe prin aplicarea luminii oferite de BBL, cu specificitate pentru pete pigmentare, aplicată pe întreaga suprafață a feței. Astfel, se denaturează pigmentul petelor pigmentare, oricare ar fi natura lor. Pentru a îndepărta leziunile pigmentare din toată grosimea pielii se aplică laserul fracționat ProFractional atât pentru îndepărtarea din profunzime a pigmentului, cât și pentru stimularea colagenului.

Prin asocierea BBL lumină albastră, acesta constituie și un tratament laser pentru acnee.

Ce afecțiuni tratează această combinație de lasere?

  • Melasma
  • Hiperpigmentația postnatală
  • Pistruii
  • Pete pigmentare
  • Modificări ale culorii pielii după intervenții chirurgicale
  • Tonusul și structura pielii
  • Acnee

SkinTyte + ProFractional: se aplică inițial SkinTyte, procedură care îmbunătățește fermitatea pielii, prin rolul pe care îl are de a denatura colagenul îmbătrânit și de a stimula pielea să genereze colagen nou. Acest mecanism de skin tightening este urmat imediat de ProFractional, pentru o stimulare mult mai accentuată și o curățire în profunzime a pielii.

Ce afecțiuni tratează această combinație de lasere?

  • Pielea ridată
  • Vergeturile
  • Cicatricile postoperatorii
  • Pori dilatați
  • Tonusul și fermitatea pielii

Durata intervențiilor:
30 minute cremă anestezică + 20 minute intervenția

Perioada de recuperare:
2-4 zile, în funcție de procedura aleasă

Efectul este evident după prima săptămână și este mult mai puternic odată cu trecerea timpului, ținând cont de faptul că fiecare strat celular are nevoie de regenerare, care va avea loc în aproximativ 28 de zile

Intervențiile nu se fac pe piele bronzată și nu trebuie urmate de expunerea directă la soare (plajă), timp de 3-4 săptămâni.

prețuri

Peeling laser combinat Gold LaserPeel:
→ MicroLaserPeel + ProFractional XC (Skin Rejuvenation)
→ BBL + ProFractional XC (Pete Pigmentare)
Față: 850€
Gât: 550€

pacienți fericiți

Portret cu Mirela Vaida (Actriță, Realizator Antena 1)

Mirela Vaida (Actriță, Realizator Antena 1)

Dr. Dana Miricioiu este o femeie estetician frumoasă, profesionistă, caldă și foarte corectă în relația cu pacienții. Mi-a inspirat multă încredere ca om, în primul rând! Aș apela oricând la serviciile ei pentru că știe exact ce trebuie să facă pentru a-mi reda frumusețea naturală, firească, expresivă, atunci când timpul lasă câteva riduri sau câteva kilograme în plus!