Tratamentul ridurilor prin injectare de toxină botulinică

Terapii faciale

Rezultate prin plierea repetată a pielii datorită mișcărilor continue a mușchilor feței, a procesului de îmbătrânire și a acțiunii factorilor externi, ridurile există pe tenul fiecăruia dintre noi, cu mult timp înainte de a le observa. Ele fac parte din evoluția naturală a tegumentului feței, evoluția lor începând chiar înainte de 20 de ani. Ridurile vor deveni însă vizibile mai târziu și pot fi accentuate de stres, nopți pierdute, nicotină, consum exagerat de alcool și cafea, protecție solară insuficientă și folosire inadecvată a cosmeticelor.

Odată cu trecerea anilor, structurile osoase ale feței se micșorează, iar pielea și țesuturile de sub ea își modifică grosimea și elasticitatea.

Care este tipologia ridurilor?

Există două tipuri de riduri, produse prin mecanisme diferite:

Ridurile “de vârstă”, denumite și riduri statice, sunt formate prin scăderea treptată a elasticității pielii (îmbătrânire, expunere solară prelungită). Acestea sunt riduri statice, cum ar fi șanțurile nazolabiale. Pentru corecția lor, este necesar să aducem volumul pierdut în interiorul pielii. Respectiv, acidul hialuronic.

Ridurile dinamice însă, denumite și “de expresie”, sunt formate prin contracția mușchilor faciali care asigură în fiecare moment expresia feței. Ele pot fi îmbunătățite doar dacă mușchiul de sub piele va fi relaxat. Astfel, pielea se relaxează și ea, iar ridul dispare.

Acest lucru nu se poate face decât prin injectare de toxină botulinică, singura care poate să relaxeze temporar fasciculele musculare, determinând în același timp și netezirea pielii.

Ce este toxina botulinică?

Toxina botulinică este un produs farmaceutic care a fost folosit la început pentru tratarea unor afecțiuni neurologice. În urmă cu 30 de ani, a fost preluată de către oftalmologi pentru tratarea clipitului nervos al pleoapelor. De mai bine de 10 ani, toxina botulinică este utilizată în combaterea transpirației excesive, dar și în tratamentele estetice ale ridurilor faciale de expresie: cele de pe frunte, dintre sprâncene, de la unghiul extern al ochiului sau de la nivelul gâtului.

Cum acționează toxina botulinică după injectare?

Relaxarea musculară produsă prin toxina botulinică se realizează prin întreruperea reversibilă a transmiterii impulsului nervos de la nerv la mușchiul pe care acesta îl inervează. Așa că mușchiul nu se mai contractă, iar pielea de deasupra se va întinde. În același timp are loc și o mai bună vascularizare și oxigenare a pielii, care-i va aduce un aspect mult mai luminos. Acest proces de blocare a contractilității musculare este reversibil, iar musculatura netratată va funcționa normal, permițând ca expresia facială să rămână neafectată.

Cum se realizează intervenția de injectare cu toxină botulinică?

Injectarea botoxului pentru riduri este o intervenție sigură, care se realizează numai de către medicii specializați în astfel de procedee estetice. Intervenția se realizează prin injectarea substanței cu ajutorul unui ac foarte fin, de aceea durerea este minoră. Nu este necesară aplicarea vreunei alte metode de anestezie. După injectare, vă puteți relua activitatea imediat. La unii pacienți pot apărea mici înroșiri în locul în care s-a făcut injecția, dar care pot fi acoperite pentru moment cu machiaj. Ele vor dispărea la scurt timp.

Există efecte secundare în urma tratamentului de injectare cu toxină botulinică?

În afară de înroșirea locului injectării și de posibilitatea apariției de mici echimoze, efectele secundare de tipul reacțiilor alergice sau a parezei temporare și total reversibilă a unui mușchi sunt extrem de rare.

Sunt cazuri în care tratamentul cu botox pentru riduri este contraindicat?

Da. Persoanele alergice la albumină, cele care au afecțiuni neurologice de tipul miasteniei gravis, femeile însărcinate și cele care alăptează, pacienții care urmează tratamente cu anumite medicamente și cei care prezintă infecții în regiunile care urmează a fi tratate constituie contraindicații ale tratamentului cu toxină botulinică.

Cât durează efectul toxinei botulinice?

De obicei, primele efecte sunt observate după 1-4 zile, dar o evaluare corectă și completă se va face la consultul programat după 1-2 săptămâni. Efectele toxinei botulinice se mențin timp de 3-6 luni, timp în care substanța este metabolizată de către organism. O nouă reinjectare este necesară, dacă pacientul dorește. Rolul acesteia nu este numai de a menține aspectul obținut după primul tratament, ci și de a prelungi durata efectului prin injectări repetate, în condițiile în care intervalul dintre injectări se va mări considerabil.

Injectarea cu toxina botulinică nu “șterge” expresia facială și nu grăbește îmbătrânirea pielii

Relaxarea musculară care duce la netezirea pielii și dispariția ridurilor se realizează pe un număr restrâns de mușchi. Expresia facială și mimica feței sunt asigurate de foarte multe grupe musculare, care își mențin contractilitatea normală și asigură păstrarea neafectată a expresiei feței. Toxina botulinică nu are efect asupra calității pielii și a mușchilor, de aceea procesul de îmbătrânire va continua la fel, nefiind accentuat sau stopat de această substanță. Acțiunea este strict de relaxare temporară a mușchilor care determină ridarea pielii.

Toxina botulinică creează dependență?

Fiecare pacientă care a încercat un astfel de tratament pentru riduri știe că, după încetarea acțiunii acestei substanțe prin metabolizarea ei de către organism, ridurile reapar. Cel mult, la fel ca înainte. Dacă nu se mai dorește o nouă reinjectare, nu există niciun fel de reacții secundare: nici de dependență fizică și nici de modificare a calității pielii pentru care să existe ca indicație absolută un nou tratament cu botox pentru riduri. Dependența poate fi cel mult de natură psihologică, determinată de dorința fiecăruia de a arăta mai bine și de a masca cât mai mult timp procesele de îmbătrânire care, din păcate, nu pot fi oprite.

Se vor accentua ridurile în lipsa unor intervenții repetate?

Dupa dispariția acestei substanțe de la nivelul terminațiilor nervoase, mobilitatea musculaturii se reinstalează. Iar, în timp, ridurile care existau înainte își fac din nou apariția. Inițial, mai puțin vizibile pentru că, după o perioadă de timp în care mișcările musculaturii au reușit să producă plicaturarea pielii, ridurile revin, deseori chiar mai estompate. Nu există niciun motiv pentru o astfel de îngrijorare cu totul neadevărată.

pacienți fericiți

Portret cu Mirela Vaida (Actriță, Realizator Antena 1)

Mirela Vaida (Actriță, Realizator Antena 1)

Dr. Dana Miricioiu este o femeie estetician frumoasă, profesionistă, caldă și foarte corectă în relația cu pacienții. Mi-a inspirat multă încredere ca om, în primul rând! Aș apela oricând la serviciile ei pentru că știe exact ce trebuie să facă pentru a-mi reda frumusețea naturală, firească, expresivă, atunci când timpul lasă câteva riduri sau câteva kilograme în plus!